Din ce in ce mai multi oameni apreciaza carnea de peste pentru proprietatile sale nutritive si pentru uleiurile si acizii grasi pe care ii contine. Carnea de somon este foarte costisitoare, insa merita fiecare banut. Somonul este favoritul iubitorilor de peste nu numai pentru continutul de antioxidanti si de aminoacizi, ci si pentru gustul excelent. Una dintre cele mai sofisticate retete de preparare a somonului este alaturi de garnitura de mango si rodie. Combinatia de gusturi si arome se va dovedi pe placul membrilor familiei si invitatilor deopotriva.

Ingredientele retetei de somon cu garnitura de mango si rodii

Pentru aceasta reteta sunt necesare 4 bucati de file de somon egale, un lime (o limeta), patru lingurite de ulei de masline, coriandru macinat, zeama proaspata de lime (2 linguri), 2 catei de usturoi si sare si piper dupa gust. Pentru garnitura, va fi necesar un fruct de mango taiat in cubulete, semintele proaspete de la o rodie, cateva fire de ceapa verde, cateva coacaze (uscate sau proaspete), coriandru proaspat, zeama de la lime (1 lingura), un catel de usturoi pisat si sare si piper dupa gust.

Mod de preparare somon cu sos de rodie si mango

Somonul se asaza intr-o tava de Jena, pe hartie de pergament, cu partea solzoasa in jos, uns cu amestecul pregatit din coriandru, zeama de lime, cateii de usturoi pisati si sarea si piperul. Se lasa la cuptor la 250 de grade, timp de 20 de minute.

Intre timp se prepara garnitura din mango si rodie. Se curata fructul de mango si se taie interiorul in bucatele egale. Intr-un bol, se amesteca bucatile de mango cu semintele de rodie, cu ceapa verde si cu coacazele, cu uleiul de masline si cu sarea si piperul. Sosul se tine in frigider timp de cateva zeci de minute si se serveste alaturi de somonul cald.